Guest-post: de ce scriem?

postarea de azi vine de la Mirela, căreia îi mulţumesc pentru text.

Știm că scriem, ştim de ce scriem, chiar şi atunci când nu ştim cum, având în minte tema propusă şi faptul că… scriem. Poate că scriem ca să aflăm sfârşitul poveştii noastre, pe care de multe ori îl modificăm pe parcurs,  de dragul textului care nu e neapărat cu temă dată, ci e vreo poveste din viaţa noastră, din natură, din amintiri, incredibil de abstractă sau banal de concretă, dar nu mai puţin interesantă.
Mai scriem şi prevăzători, uitând parcă de tot ce ne înconjoară sau scriem în goană, sărind peste detalii. Eu sper că scriem cu pasiune sau cu melancolie, cu admiraţie pentru ceva sau cineva, sau, dimpotrivă, critic ori satiric.

M-aş feri de sfaturile primite excesiv prin poveştile scrise (sau preluate) pe bloguri. Ce-ar face oamenii timpului actual dacă li s-ar spune că lipsa scrisului  ar genera boli sau alte neajunsuri? Și că scrisul ar remedia cele mai grave maladii? Oamenii crizei sunt tentaţi să digere tot ce li se serveşte ca panaceu universal, îndreptându-se, adesea orbește, către procedee prin care pot obţine vindecări miraculoase. Bănuiesc că jumătate dintre noi s-ar apuca de scris sau măcar de marcat cele mai bune site-uri de literatură! Până şi cei mai rezervaţi vizavi de poezia adevărată, nu de kitsch-ul tot mai  agresiv şi omniprezent din literatură (şi nu numai), s-ar apuca de noua cură de dezintoxicare prin scris! Și poate ar funcţiona. Cum să nu meargă un tratament cu eliberare de stres prin aşezarea în fraze sau versuri a unor cuvinte măiestrite? ! Farmecul unui text compus, expresiv, armonios sau, dimpotrivă, creator de tensiuni dramatice, funcţionează. Un eseu e ca un tablou: o colecţie de ţesături ale nuanţelor plăcute, de lumini şi umbre, de linii, puncte şi pete,  de contraste şi armonii, de gesturi şi miresme care răzbat dincoace de rânduri şi cuvinte. Scriem pentru a ne deconecta, pentru a transmite ceva sau pentru a demonstra că avem talent (nu e cazul meu, dar mai sunt cazuri). Scriem, poate, ca o formă de protest sau chiar de tăcere. Pentru că atunci când scriem, tăcem. Acest blog e, poate,  o ocazie să legăm noi amiciţii, să ne cunoaştem mai bine şi să ne bucurăm de inspiratele rânduri cu care ne-au obișnuit cei care au ceva de…scris.