Guest-post: Scriem şi noi ceva?


De câţiva ani am început să citesc foarte mult pe internet. La început, eram interesat mai cu seamă de ştiri. Probabil că am început ca mulţi alţii cu ediţiile online ale ziarelor, descoperind că unele aveau şi articole destinate exclusiv mediului online.
Bineînţeles, ca orice alt cititor, m-am îndreptat mai mult spre domeniile mele de interes. Dar destul de curând am descoperit şi blogurile.

Primele bloguri pe care am început să le citesc au fost cele cu profil economic. Nu sunt de meserie, dar căutam nişte soluţii alternative de evaluare, de care aveam nevoie pentru lucrarea cu care mă căznesc de nişte ani buni. Tot citind, am remarcat diferenţe de opinii între autori, unele argumentate, altele prezentate cu convingere drept adevăruri absolute.
Apoi am mai observat un lucru: pe site-urile de ştiri, acelaşi lucru era prezentat în modalităţi diferite, cu interpretări, păreri şi concluzii care mai de care mai „cu moţ”. Cu unele eram de acord, cu altele nu. Treaba mea în fine, probabil că acelaşi lucru se întâmplă mai cu toţi cititorii presei online.
Am continuat să caut răspunsuri la unele întrebări şi mi-am îmbogăţit lista de lecturi din ce în ce mai mult, trecând şi la bloguri.

De la început am fost impresionat de diversitatea de preocupări, de opinii, de prezentare, dar şi de multitudinea opiniilor exprimate prin comentarii. Am remarcat şi am apreciat destul de curând flexibilitatea platformelor de blogging şi partea lor de interactivitate, dar nu numai atât: am constatat că un blog poate să fie şi o modalitate de petrecere în mod plăcut a timpului liber, şi o modalitate profesională de exprimare, dar şi o mică tribună de la care pot fi lansate opinii, idei din cele mai diverse.
Că am ajuns şi eu un blogger la puţin timp după aceea se ştie. Dar nu la asta doresc să mă refer.

M-am întrebat mai mereu ce-i determină pe autorii de bloguri să scrie. Probabil că cei mai mulţi simt că au ceva de zis şi s-au gândit să folosească o platformă de blogging pentru acest lucru. Mai sunt unii care au plecat la drum cu scopul de a face bani. Unii doresc să-şi prezinte aptitudinile, în speranţa că vor fi „văzuţi” de vreun angajator.  Unii ar dori să îmbine aceste lucruri. Alţii scriu doar din plăcere, luând blogging-ul ca pe un hobby.

Concluzia la care doream să ajung este conţinutul blogului. Ce pune fiecare pe propriul blog.
Scrisul pe blog nu implică numai asta, ci o grămadă de activităţi adiacente. Îţi trebuie documentare, îţi trebuie vizibilitate şi activitate pe conturile de social media (că altfel nu află lumea de tine), trebuie să citeşti şi alte bloguri şi să comentezi, ori… toate acestea mănâncă timp. Parcă al naibii de mult!

Dacă tot se pierde timpul (indiferent de scopul pentru care scriem pe blog), hai să scriem şi cu un scop. Hai să ne păstrăm un profil, hai să fim creatori de conţinut, hai să ne gândim mai mult la cititori şi la motivele pentru care ne vizitează.

Pentru că s-ar putea ca pe colegii care în mod obişnuit preiau articole scrise de alţii şi nu prea au conţinut original să îi cam ocolesc chiar în viitorul foarte apropiat. Nu de alta, dar după ce citesc ştirile, încep să dau pe bloguri peste articole care-mi spun acelaşi lucru. Păi, îmi cam pierd timpul degeaba, ajung eu să mormăi în barbă…

Anunțuri

Despre romanianstampnews

Scriu despre filatelie
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Guest-post: Scriem şi noi ceva?

  1. Călin zice:

    cred că îţi dau dreptate cînd e vorba de a ocoli blogurile care se limitează la preluări de pe diferite site-uri; după ce ai aruncat o privire pe site-urile de ştiri, practic nu mai are rost să treci prin blogurile respective, pentru că oricum dai peste lucruri deja citite.
    şi tot legat de acele bloguri, spui că scriem pe blog pentru că avem ceva de spus, de arătat; e corect şi asta, dar ei, cei care preiau cu nemiluita ce au de arătat? unde e, pînă la urmă, ceea ce au creat ei, unde e originalitatea?

  2. Mirela zice:

    Interesant articol, Max! Daca la inceput scriam aproape zilnic, am ajuns sa scriu doar saptamanal, si asta pentru ca miercurea e in imagini, iar sambata e Povestea parfumata, care e text preponderent si imagini, ilustrativ. Dar ceea ce scriu e original, imi apartine si cred ca e interesant. Mai scriu si despre arta, pictura, pictori sau clutura in general. Un articol imi ia timp, atat scrierea, cat si iustrarea lui. Mai sunt si pinguri, revizie, de-astea, si trebuie timp. Am pretentia ca ceea ce scriu sa fie de calitate. Nu va prima niciodata cantitatea in detrimentul calitatii. 🙂

    • Peter zice:

      Sunt de acord cu tine, Mirela. Şi mie îmi ia timp un articol, câteodată destul de mult. Başca – am articole la care „pierd” câteodată şi o jumătate de zi, am multe imagini care trebuie prelucrate, sau poate am câte o documentare destul de laborioasă de făcut, pentru că mă întreabă câte un cititor un lucru şi nu-mi permit să-i răspund în doi peri.
      Îmi place blogul tău şi te voi vizita mereu cu plăcere, tocmai datorită lucrurilor frumoase pe care le faci.

  3. Pingback: colţul cu vechituri – 9 « Colţu' cu muzică

  4. lili3d zice:

    După un timp începi să selectezi vrând-nevrând. E şi lipsa timpului şi repetarea aceloraşi lucruri, uneori spuse în alt mod, deja le înveţi şi treci mai departe.
    Eu îmi doresc să postez lucruri pe care le consider mai puţin cunoscute, sau ceva original, sau ceva util. Şi, uneori, ceva delectant.

    • Peter zice:

      Articolele tale, Lili, chiar mi se par interesante, pentru că nu am mai întâlnit ceva asemănător.
      În plus, ai şi micile tale povestiri care îmi plac foarte mult.

  5. Imi place cum ai structurat articolul si cum ti-ai impus punctele de vedere. Itradevar, nu pot nega cele spuse de tine, insa ideea cu crearea de continut nou mi-a suras cel mai mult. Exista foarte multe bloguri care, dupa cum spui si tu, preiau informatia din presa online, neaducand nimic nou: aceste bloguri trebuie ocolite.

    Exista insa si bloguri pe care le citesc cu drag; bloguri care nu se ascund dupa deget; bloggeri care scriu bine, creeaza articole interesante si relevante publicului; acest gen de bloguri trebuie promovate!

    • Peter zice:

      Ciprian, ca principiu: eu nu vreau şi nu doresc să-mi IMPUN un punct de vedere, deoarece eu nu sunt nici arbitru, nici altceva de genu’. Este doar o opinie pe care am dorit să o împărtăşesc şi celorlalţi. Fiecare este în definitiv stăpân la el acasă, pe blogul lui.
      Vei vedea, cu timpul lista de bloguri pe care le urmăreşti se va „îngroşa” din ce în ce mai mult şi, mai de voie, mai de nevoie, va trebui să te limitezi, pentru că nu te plăteşte nimeni să le faci altora nici comentarii, şi nici trafic. Şi atunci, vei vedea că va trebui să începi să selectezi. De unde vei începe şi cu care? Dacă nu o vei face, vei constata că acest lucru începe să-ţi afecteze timpul acordat propriului blog sau altor activităţi din off line.

  6. CARMEN zice:

    :)) am notat adresa, pentru ca îmi place grozav punctul de vedere al „porcilor abjecti” 😉 si… de astazi, de câte ori voi avea ceva de guitat, voi veni în acest loc marcat :))
    PS: Urasc si eu grohaielile! 😉

  7. Cristi zice:

    Fiecare isi structureaza blogul dupa cum crede de cuviinta si dupa posibilitatile scriitoricesti pe care le are.
    Nu toti bloggerii sunt scriitori, sociologi, publicisti sau ziaristi. Eu selectez din spatiul online articolele care imi plac si care mi se par interesante pentru a le impartasi cu vizitatorii blogului meu.

    • Peter zice:

      Aşa este, Cristi. Fiecare este stăpân la el acasă. Nimeni nu are pretenţia ca toţi bloggerii să fie scriitori, artişti sau mai ştiu eu ce.
      Ca nuanţă, i-am răspuns lui Ciprian mai sus.

  8. Pingback: Parfumul cafelei și un drag La mulți ani « Mirela Pete. Blog

  9. Pingback: La o cafea… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…

  10. Neuroanchiloza zice:

    Peter, comentariul asta nu l-am putut posta la tine (primesc nus’ ce eroare), asa ca-l scriu aici.
    Citesc multa presa si de acolo imi si si aleg subiectele, deci in privinta asta, nici blogul meu nu-i unul original.
    Eu n-am probleme cu continutul blogurilor, ele reflecta preocuparile autorilor la urma urmei. Sunt multe alte lucruri care ma deranjeaza in blogosfera, dar nu m-apuc sa-mi fac nervi. Pur si simplu trec mai departe.

    • Peter zice:

      Exact în urma acestui articol m-am pomenit cu câteva reacţii cam dure din partea unor indivizi. Tocmai de aceea, la mine pe blog am suspendat anonimilor posibilitatea de a face comentarii.
      Să nu cumva să crezi că eu am scris la nervi, că nu am de ce. Am ridicat problema din cauza fenomenului care se petrece din ce în ce mai des şi în blogosferă, în mod similar publicaţiilor offline şi al mass-mediei: tabloidizarea, intrarea în derizoriu şi atragerea atenţiei de la probleme mult mai importante.
      Te înţeleg perfect, exact acelaşi lucru îl fac şi eu, voi trece mai departe, numai că acum am spus-o cu voce tare.

  11. Ai dreptate ! Ar fi foarte bine dacă toate fiecare blog ar avea o anume tematică pe care să o abordeze. Tu ai filatelia, eu am ales poezia pentru cei mai mici, un blog care atrage mai puţin bloggeri dar foarte, foarte mulţi educatori (cadre didactice sau părinţi) . Intr-adevăr blogul este modalitatea cea mai uşoară de a te face să crezi că nu vorbeşti de unul singur!
    Un blog este oglinda proprietarului, chiar dacă încearcă să-şi cosmetizeze imaginea, fiindcă printre rânduri iese la iveală chipul adevărat.

    • Peter zice:

      Aurora, eu nu pot să spun că „ar trebui”, nu-mi permit aşa ceva pentru că nu cred că aş fi eu persoana potrivită. Mi-am spus numai opinia mea legată de acest subiect.
      Probabil că bloggerul care copiază la nesfârşit articole din alte părţi chiar nu are nimic de spus, altfel ar face-o. Sau poate că e plătit chiar pentru asta, să creeze „zgomot”, mai ştii?! 🙂

Loc de guiţat (grohăielile merg direct la gunoi)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s