Fuga de muncă sau nepriceperea?


Mă gândeam mai demult să ridic o problemă pentru a o discuta cu voi.

Vrând-nevrând, în relaţiile profesionale am contacte nu numai cu colegii din firma în care lucrez, cu şi cu persoane din alte firme, cu care mai colaborăm. Bineînţeles că la fiecare întâlnire, atunci când timpul ne permite, schimbăm impresii şi păreri despre clienţii noştri, dar şi despre problemele cu care ne mai confruntăm.

De mai multe ori ne-a fost dat ca discuţia să alunece de greutatea găsirii unor oameni pregătiţi cât de cât, dar care – mai ales – să se dovedească mai serioşi. Se pare că aici au probleme cei mai mulţi dintre colaboratorii noştri. Ne întrebăm mai mereu de ce oare cei mai mulţi se îndreaptă spre companii sau instituţii de stat când doresc să se angajeze, în ciuda faptului că salariul care li se oferă acolo este, poate, nici jumătate faţă de cât ar putea câştiga la o firmă particulară.

Acum vreo două săptămâni, unul dintre colegii de la o firmă parteneră îmi povestea: de mai bine de şase luni dorim să angajăm, avem posturi libere şi nu găsim oameni potriviţi. Aproape în fiecare zi se prezintă la interviu două-trei persoane. Din cei care au venit până acum, din păcate numai câţiva aveau calificarea necesară, dar pretenţiile lor au fost exagerate. Restul însă…, marea majoritate a candidaţilor ne-a cam pus pe gânduri. Mulţi dintre ei au studii superioare, dar nicio experienţă (ceea ce ar fi de înţeles la cei mai tineri). Firma le asigură trainingul (pe cheltuiala ei) în specialitate (pentru care nu există şcoală în ţară), cu condiţia însă ca respectivul să-şi ia angajamentul că timp de minimum trei ani nu va pleca din firmă (iar dacă o va face, va plăti şcolarizarea). Este o practică destul de răspândită, dar candidaţii săreau în sus când auzeau de aşa ceva. Aproape toţi aveau pretenţii destul de ridicate doar pentru faptul că aveau studii superioare, care pe noi nu ne încălzeau, nefiind în specialitatea noastră.

Cel mai mult l-au enervat pe amicul meu câţiva candidaţi care parcă se vorbiseră între ei. Până la urmă nu s-a putut abţine să nu-i spună unuia cam aşa: dacă eşti aşa de bun, oare de ce n-am auzit până acum de tine, că după oameni buni aleargă toate firmele? Apoi, dacă zici că eşti bun, oare de ce nu ţi-ai făcut propria afacere ca să nu mai depinzi de alţii şi să-ţi intre în buzunarul tău tot profitul? Dar ca să cred că eşti bun, nu-mi poţi arăta şi mie un portofoliu? Ce ai făcut până acum? Ai vreo recomandare nemaipomenită de la cineva? Luat la scărmănat, bineînţeles că respectivul o cam da în tango…

Voi v-aţi lovit de astfel de situaţii acolo unde lucraţi?

Anunțuri

Despre romanianstampnews

Scriu despre filatelie
Acest articol a fost publicat în Societate și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Fuga de muncă sau nepriceperea?

  1. Marius Bota zice:

    Eu lucrez la o firma de stat, dar asa cum mai spuneam ,maine as pleca de la ei. Si asta nu din cauza fricii de munca sau a neseriozitatii mele, ci din cauza neseriozitatii lor si a modului pompieristic in care gandesc a face lucrurile. Din pacate, in zona de resedinta a mea, nu prea exista alternative, comparabile cel putin ca si venit, si atunci, ma plafonez, ma blochez in chestii pur romanesti, de hartii si situatii aiurea. E trist , pe „frigul” asta economic, sa faci mofturi, si chiar nu inteleg pe cei care dau cu piciorul la ocazii bune!1

    • romanianstampnews zice:

      Am lucrat şi eu în două companii cu capital de stat. După ce am plecat la o firmă privată, mi-a părut rău că n-am făcut pasul mai devreme…

  2. Doru zice:

    Ceva de nedefinit între fuga de muncă şi nepricepere …
    Aşteptări, scrie-s-ar, care nu se confirmă de ambele părţi chiar din primele minute!
    La urma urmei trebuie, cumva, onorabil de preferat, să câştigi o pâine! Presiunea mediatică şi de orice altă natură te obligă aproape să vrei mult şi să nu apreciezi, corect, valoarea a ceea ce ai de oferit …
    Nu mă apuc să înşir situaţiile, unele la limită, prin care am trecut, într-un fel sau altul toţi au experimentat aşa ceva dar cred că, lăsând excepţiile la o parte, sensul lumii a rămas de la mic la mare, de la ucenic la meşter (extrapolând un pic înţelesul) şi, vrând, nevrând, trebuie să-l urmăm …
    Există riscul planfonării, cum bine observa Marius, al rutinei dar, poate în compensaţie, şi bucuria aproape anonimă a lucrului bine făcut dar nu grozav recompensat şi al unei priviri oneste, fără martori, din când în gând, în vreo oglindă!

  3. Pingback: picătura de suflet – 82 « Colţu' cu muzică

  4. Teo Negură zice:

    In ceea ce ma priveste, pot spune cu mana pe inima ca n-am avut chiar cele mai placute experiente vizavi de relatia cu patronii, pe unde am lucrat. La Stat n-am lucrat niciodata, nu stiu cum e, stiu doar ca pe unde am trecut, am lasat ceva in urma, insa, vorbind pe sleau, cred ca n-am avut sansa, deocamdata, sa pot lucra intr-un mediu stimultaiv, in care obligatiile sa nu fie unilaterale… E lunga povestea 🙂

    • romanianstampnews zice:

      Chestia cu patronii o ştiu, dar şi aici sunt oameni şi oameni.
      Atunci când într-un loc obligaţiile sunt unilaterale, înseamnă că nu există nicio apreciere pentru cel care se angajează. Iar viitorul nu-i va fi prea strălucit acelui patron. Găseşti un om bun? Cointeresează-l! Dacă nu-ţi place de el, nu-l angaja, că nu rezolvi nimic. Abia din acel moment vei avea doi oameni, fiecare cu durerea lui de cap.

  5. Lucrez intr-un domeniu , unde se pune baza pe frumusete deci e greu sa-ti pot raspunde la articol cu un exemplu , dar de multe ori in ziua de azi toti cauta un salariu cat mai decent si de multe ori dap ai foarte mare drepetate cei care schimba locurile de munca precum ciorapii nu prea au si pregatirea necesara , asta dupa parerea mea .

  6. inchiriazamasina zice:

    Din pacate nu pot fi de acord.

    Firma aceea de ce nu pregateste niste formatori pe care sa ii aiba la sediu pentru a ii trainui pe cei nou veniti? Ori de ce nu negociaza perioada de lucru la care obliga sa se ramana in firma? Sunt multe solutii la problema asta.

    Iar legat de intrebarile de la final.

    Nu cred ca azi in Romania firmele alearga dupa oameni buni. Poate dupa cei cu relatii – care pot aduce proiecte banoase sau dupa cei celebrii – pentru publicitate.

    Pentru propria afacere, atunci cand nu ai un suport financiar asigurat de cineva, iti trebuie cativa ani buni sa te lansezi, ani in care testezi idei, investesti timp liber si bani din economii.

    Eu nu cred ca e vorba nici de fuga de munca nici de nepricepere. Fenomenul e foarte complex, cei care se angajeaza acum fiind preponderent din generatia milenialilor, crescuti cu ideea ca pot face lucruri marete. Sa fii salariat nu e printre ele. Si pana nu-ti gasesti pasiunea e greu sa te entuziasmeze un de la 9 la 18 asa ca vrei macar niste conditii de lucru care sa te multumeasca.

  7. romanianstampnews zice:

    E un domeniu unde oamenii pricepuţi sunt căutaţi de orice angajator (am răspuns şi mai devreme). Nu îşi consumă nimeni resursele să înveţe pe cineva care n-are niciun dor de muncă. Tocmai de aceea s-a ales opţiunea cu plătitul şcolarizării (nu-i nimeni nebun să pregătească un om ca apoi acesta să ajungă la concurenţă).
    De alergat, se aleargă după oameni buni, pentru că fără aşa ceva treaba nu merge (nu-i ca la vânzări sau în alte domenii). Treaba e clară: comanda merge sau nu prelucrată conform unor standarde. Ca la maşini: dacă nu reuşeşti să o porneşti, nu-i bună decât de fiare vechi sau de piese de schimb.
    Condiţiile de muncă sunt foarte bune. Nu-i mare lucru să stai în fund pe-un scaun, în faţa unui calculator. Mai ales de ultimă generaţie.
    Aşa că, părerea mea, problema cred că este legată de dorul de muncă.

  8. inchiriazamasina zice:

    Am citi raspunsul tau dar imi tipa din el faptul ca firma nu gaseste o solutie si da vina pe oameni.

    • romanianstampnews zice:

      Firma a găsit o soluţie foarte bună: lucrează cu oameni din străinătate. Pentru că celor de aici le „pute”, nu vor să pună osul la treabă.

  9. ionela zice:

    hm..asa cum spunea un comentator mai sus..subiectule complex si depinde foarte mult de tot felul de conjucturi…sunt si pro si contra..dar e drept,ca doar cu o diploma in buzunar nu faci multi purici. Poti sa ai zeci de diplome , experienta zero si daca as fi patron, cred ca as proceda la fel..

    • romanianstampnews zice:

      Uite că nu am luat asta în considerare: să întreb câţi s-au gândit la acest lucru şi din perspectiva patronului (adică a celui care are ideea afacerii, care îşi pune la bătaie toate resursele şi datorită căruia s-au creat locurile de muncă). Aproape toţi privesc problema doar din punctul de vedere al potenţialului angajat, care ar vrea să „primească” totul, dar să „dea” cât mai puţin.

      • ionela zice:

        concluzia ta ..o putem generaliza chiar..cu totii ne dorim sa primim insa stim foarte putin cum si ce sa oferim..si de multe ori nici nu ne dorim sa oferim..insa fara a oferi nu primesti..e in legea firii…floarea daca nu primeste..apa..nu creste..nu devine floare in toata splendoarea ei..asa si cu subiectul discutat..
        p.s. nimeni nu zice sa nu fii constient de valoarea ta si sa stii ca trb sa te vinzi bine..dar pentru asta parca e nev de ceva mai mult decat ceva diplome la dosarul personal..;)

        • romanianstampnews zice:

          Ai punctat foarte bine, cred că aceasta era ideea.
          Plus încă una: atunci când ţi se oferă să înveţi ceva ce nu poţi în altă parte, ar trebui să apreciezi acest lucru.

          • ionela zice:

            mda…intr-adevar.numai ca aici intervine intrebare..de unde stii ca poti invata un lucru sau altul doar intr-o firma anume…?(nu situ daca am inteles cu adevarat afirmatia ta..)

            • romanianstampnews zice:

              Specializarea este foarte aprofundată, iar şcoală pentru aşa ceva nu mai există de mulţi ani în Ro, mai ales pentru ce se cere acum. Iar tehnologia o au foarte puţine firme. În mod clar, oamenii care ştiu meserie cu adevărat sunt mult mai puţini decât necesarul domeniului. Iar din aceştia, sunt şi mai puţini dispuşi să-i înveţe pe alţii. Certificarea se face pe bani grei, afară. Cele câteva cursuri organizate de unele firme din Ro sunt predate de oameni fără experienţă practică pe platforme multiple (este vorba de prepress – pregătirea pentru tipar pentru grafica digitală; majoritatea designerilor nu au cunoştinţele necesare pentru lucrări complexe, aproape toţi îndreptânduse spre web).

              • ionela zice:

                aaa…am inteles..eu am generalizat .tu ai particularizat.numai ca..aici depinde foarte mult de cat vrei sa inveti o anumita meserie..caci daca nu te regasesti…?!!ce poti sa faci..insa, ok.am inteles ideea:) o zi frumoasa! 🙂

              • romanianstampnews zice:

                Îţi mulţumesc, la fel îţi doresc şi eu! 🙂

Loc de guiţat (grohăielile merg direct la gunoi)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s