Fotografia ca și artă, nu ca tehnică matematică


Mi s-a întâmplat de curând să ies la un photo shooting cu un prieten. Un prieten vechi, de altfel. Și mergând cu el prin cele mai bizare locuri existente (așa cum ne place nouă să fotografiem), îmi observ amicul oprindu-se brusc și cercetând în camera lui foto. ,,Ce faci?” îl întreb. ,,Lumina nu e bună…” îmi răspunde. Așa că și-a continuat butonatul în setările camerei lui foto DSLR timp de minute bune. Suficient încât să piardă niște cadre absolut geniale.

Și de-aici ideea postării. Fotografia ar trebui să fie considerată artă, nu matematică și categoric nu o îmbinare de tehnici. Firește, atât ISO, diafragma, balansul de alb cât și expunerea, nu sunt puse acolo doar ca să se afle niște experți în ale tehnicii fotografice în treabă. Dar de la asta până la a pierde minute bune cu setările unei camere, zic că e cale lungă și noduroasă.

Arta e artă dacă o simți, fie ea în orice formă; categoric chiar și în forma ei matematică. Arta e artă dacă îți așezi în acea fotografie o parte din tine. O parte din sufletul tău, o parte care are să-ți lipseacă în momentul în care fotografia e distrusă. Asta e arta! Arta fiecăruia. Și nu, nu cred în critici de artă, cred doar în păreri diferite ce ar trebui să fie ținute sub cheie, de cele mai multe ori.

Acestea fiind spune, vă invit să vă dați cu părerea despre subiect, și vă las cu una din fotografiile mele (care, în viziunea mea, reprezintă cel mai bine orașul în care locuiesc acum, Galați)

apus de soare pe Dunare la Galati

Cu drag,

Iulia Kelt

(care scrie de obicei prostii pe Octocat, și postează fotografie pe OCTOBER PHOTOS)

P.S. Vă invit cu la fel de mult drag să citiți și articolele membrilor Porcilor Abjecți aici: Călin, Doru, Marius, Luna Pătrată, Teo Negură, Octocat, Max Peter.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în fotografie și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Fotografia ca și artă, nu ca tehnică matematică

  1. Doru zice:

    Aur topit, nu reflexie în apă …
    Respectul meu!

  2. Pingback: Sa nu vorbesti de iubire… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…

  3. Marius Bota zice:

    Nici nu se pune problema, in viziunea mea, de a fi altceva decat arta, inca una care cere artisti, nu amatori, pentu ca de amatori e satula lumea. Si eu pot face fotografii, dar nu arta fotografica!!

  4. romanianstampnews zice:

    Hotărât lucru – ai dreptate. Poţi să fii tobă de carte, de teorie, dacă n-ai inspiraţie sau nu eşti pe fază, dacă n-ai acea zvâcnire de moment, nu faci nicio afacere. Poţi să ai mama sculei de aparat, să fii as în retuş, tot degeaba.
    Iar cel mai mult contează „transpiraţia” (unii îi zic experienţă, eu îi zic muncă). Cu cât te chinui mai mult, cu atât „simţi” mai bine subiectul. Sau te obişnuieşti să-l vânezi. Umpli aparatul, apoi te uiţi la ce brânză ai făcut. După care o iei de la capăt.
    Chestia cu setările la aparat merge atunci când stai în studio, pe trepied. Când ieşi în natură, nu mai merge la fel. Nu sunt două locuri sau două momente ale zilei cu aceleaşi setări. Nu vrei să „pierzi”, o laşi pe automat şi salvezi RAW, apoi vezi acasă cum o „dregi”, că ai de unde… 😀

    • Iulia Kelt zice:

      N-am încercat prea des varianta cu raw tocmai pentru că de regulă umblu cu card-uri de 1 gb sau 2… și-ți închipui că-i teroare când vrei să faci mai multe fotografii, dar ideea ta e genială. 😀

      • romanianstampnews zice:

        Eu mi-am luat două carduri de 16 giga, ca să am loc cât cuprinde. S-au ieftinit destul de mult şi merită.

  5. Teo Negură zice:

    Subscriu in totalitate spuselor tale. Habar nu am sa fac fotografii, chiar nu ma pricep, in viata mea nu am pierdut, in total, mai mult de 2 minute ca sa setez aparate foto, dar am vreo trei fotografii… Momentul, inspiratia, norocul, pasiunea, acestea sunt ingredientele de baza, cred, pentru fotografia reusita. Sigur, mai sunt si trucuri, indispensabile cateodata, dar ele singure nu fac nici cat o ceapa degerata 😀

  6. Pingback: picătura de suflet – 73 « Colţu' cu muzică

  7. Pingback: Bicycle race « Teo Negură – Trafic cu hituri

  8. marian zice:

    Iulia Kelt…ai avut noroc .Ai prins clipa .Restul sint doar vorbe. Asta ti-o spune unul care inainte de ’89 am facut fotografie { nu artistica…cautam momente artistice in inmortalizarea chipurilor copiilor mei } din pasiune , din placere. Felicitari !

  9. Alexandra zice:

    Am sa fiu un picut rautacioasa deoarece sant Galateanca si stiu ca Dunarea si faleza seara pe amurg iti ofera in fiecare seara sansa sa prinzi instantanee de neuitata chiar daca nu esti fotograf innascut , oricum este superba fotografia si sper sa nu fi suparat prea tare .

Loc de guiţat (grohăielile merg direct la gunoi)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s