Oameni şi câini


Pe parcursul activităţii, fiecare dintre noi se îndreaptă spre un anumit profil, spre o meserie. Unii au norocul să urmeze ceva care să le placă. Alţii au mai puţin noroc, se iau după părinţi şi se „aruncă” spre o meserie care li se pare că s-ar putea ca în viitor să îi satisfacă ori financiar, ori sub o altă formă.

Normal că odată intrat „în pâine”, de vrei sau de nu vrei, apuci să înveţi câte ceva. Dacă a dat norocul peste tine şi ai ajuns să faci ceva care-ţi place, învăţatul parcă e mai uşor, meseria îţi „intră” mai cu folos în mâini sau, după caz, în cap. Mai peste tot, în aproape orice meserie intri într-un colectiv, fie el mai mare sau mai mic. Precum şi într-o structură, într-un stat de organizare (şi de plată, normal…   :D). Odată cu evoluţia profesională intri într-un cerc de relaţii: cu şefii, cu colegii sau, după caz, cu subalternii dacă apuci să devii şi tu un şef pe vreo treaptă a organizaţiei.

De născut, ne naştem egali în drepturi dar, în mod fundamental suntem diferiţi fiziologic. Fiecare are un anume ceva pe care celălalt nu-l are. Un lucru care ne face diferiţi este şi capacitatea de asimilare a cunoştinţelor. Apoi mai sunt aptitudinile. Să nu-mi spuneţi că oricine este apt şi are înclinaţii pentru orice meserie sau domeniu, că nu vă cred.

Şi am ajuns unde doream: la colectiv şi la relaţiile dintre membrii săi.

Propriul parcurs profesional nu a fost unul lin, aş putea spune. De cel puţin două ori mi-am schimbat fundamental meseria, dorind în nou început. Am plecat pur şi simplu dintr-un domeniu într-altul, pentru că simţeam nevoia de schimbare. Am avut tot felul de colegi, de şefi, dar şi de subalterni, de la care am încercat tot timpul să învăţ. Unul din primii şefi pe care i-am avut (Dumnezeu să-l odihnească, mi-a fost şef şi, deopotrivă, şi dascăl) ne spunea mereu că fiecare avem o menire pe lumea asta, ceilalţi aşteptând ceva de la noi. Şi tocmai de aceea, ar trebui ca întotdeauna să ne gândim la ce am putea lăsa după noi şi cât de folositoare pentru ceilalţi este munca noastră.

La mulţi ani după ce ne-am despărţit, mi-au revenit în minte cuvintele fostului meu şef. Ajunsesem să lucrez într-o mare companie unde, de bine, de rău, reuşisem să încheg un colectiv, dar aveam probleme cu indivizi din alte compartimente. Nu am habar ce-i deranja, poate că eram un colectiv mai unit şi poate că mă apucasem benevol să fac un lucru cu oamenii mei, lucru care ar fi intrat în sarcinile companiei, nu ale mele: să-mi învăţ oamenii să se descurce în meseria lor.

Am avut atunci o perioadă nu tocmai fericită. Ni se vânau greşelile. Mizerii obişnuite de genul „cine se ridică trebuie să i se dea în cap”, tipice pentru organizaţiile mai mari. Sunt sigur că mai sunt destui care au trecut prin aşa ceva. Singurul refugiu era propriul nostru colectiv, în cadrul căruia discutam şi încercam mai mereu să ne ajutăm unul pe altul. N-a durat chiar mult şi m-am hotărât să plec de acolo, scârbit de toate cele şi hotărât să continui pe propriile picioare. N-a fost să fie chiar aşa, pentru că am ajuns într-o altă companie, de data aceasta mult mai mică, unde însă regula de bază este munca cu folos, nu statul cu spor…  😀   Şi mai ales întrajutorarea. Acest ultim lucru este o treabă care chiar dă rezultate, după mine.

După un eveniment nefericit petrecut acum trei ani, mi-am întărit convingerea că trebuie să lăsăm ceva în urmă noastră şi să fim cât de mult putem de ajutor celor din jur. Exact în această idee am şi început să scriu pe blog, în speranţa că voi lăsa o sursă de informaţii care se va dovedi folositoare colegilor mei de pasiune. În câteva rânduri mi s-a solicitat ajutorul de câţiva colegi din blogosferă pe probleme în general specifice IT-ului. Atunci când m-am priceput (că nu-s eu Mafalda), mi-am oferit ajutorul, iar când problema m-a depăşit, am apelat la manuale şi documentaţie.

Cel mai mult mi s-a solicitat ajutorul de către colegii mei colecţionari. Sper că cei care m-au solicitat au fost mulţumiţi de răspunsurile pe care le-am oferit.

Iată însă că unii cititori (cu care mai corespondez şi pe mail) mi-au spus că au solicitat ajutorul şi altor persoane, dar au fost refuzaţi. Câteodată fără nicio explicaţie.

Tocmai de aceea, vin cu un îndemn: ajutaţi-i pe cei care vă cer sprijinul.

Fiţi oameni, nu câini!

Hera, căţeluşa mea, şi-a pierdut punctele de orientare după viscolul de la începutul lunii

Anunțuri

Despre romanianstampnews

Scriu despre filatelie
Acest articol a fost publicat în generale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Oameni şi câini

  1. Marius Bota zice:

    Am un senior de caine si un puiut, aceeasi rasa. Se joaca, se harjonesc, isi mai arata coltii ca sa se stie care e seful, robabil or sa mai si muste cand mai creste cel mic mare. Dar oricand as da muscatura unui om, pe o muscatura de caine. Omul te vinde cu un sarut, cainele nu., asa ca, dam voie, sa ma abtin cu privire la oameni si caini. Fiti oameni si invatati de la caini!!

    • romanianstampnews zice:

      În mod evident este o figură de stil. Ştiu de la căţeluşa mea ce înseamnă devotament şi iubire necondiţionată.

  2. Teo Negură zice:

    Mi-a placut mult ce-ai scris, parca ma citeam, pana la un punct, pe mine… Cred ca ai mai scris undeva de primul tau sef, sunt absolut sigur, pentru ca am retinut acea vorba. Mi-as fi dorit si eu un sef ca el. Sunt sigur insa ca intr-o zi, la un pahar de vorba, o sa iti povestesc povestea mea…
    Incerc, atat ca pot, sa fiu un om, si nu un caine. Ca sa parafrazez un Mare Om, de-ar sti cainii ca maraitul meu e de fapt un scancet, m-ar devora…

  3. Călin zice:

    uite că nu-s foarte de acord cu îndemnul din finalul postării tale, chiar dacă pricep foarte bine unde bate. dacă te vei uita vreodată la filmul „Eight Below”, film inspirat dintr-o întîmplare reală, vei vedea că şi între cîini există solidaritate, uneori chiar mai multă decît între oameni, şi poate că am avea chiar de învăţat de la ei. hai să încercăm să fim oameni, pentru că nu poate fi chiar atît de greu!

  4. Marius Bota zice:

    Din bucata mea de paine
    Am hranit un om si-un caine.
    Omul, azi, m-a parasit
    Si s-a dus, n-a mai venit.
    Cainele ma recunoaste,
    Omul nu ma mai cunoaste.

    Cainele mi-e ca un frate,
    Ma pazeste cu dreptate.
    Eu il bat, il scot afara;
    Sare gardul, vine iara.
    Latra zi si latra noapte,
    Ma pazeste pan’ la moarte.

    Omul rau si dusmanos,
    Care iti vorbeste frumos,
    Iti vorbeste-n fata bune,
    Dar in spate da in tine.
    Ce ai, omule, cu mine,
    Ca nu-ti fac nici rau, nici bine ?

    Cand am bani si o duc bine,
    Toata lumea-i neam cu mine.
    Cand n-am bani si o duc rau,
    Nu mi-e neam nici neamul meu.
    Si acum, te-ntreb pe tine:
    Care-i om si care-i caine ?

    • romanianstampnews zice:

      Din păcate, cam acesta-i adevărul. Şi atunci ajungi să te întrebi, pe bună dreptate: care-i om şi care-i câine…

  5. Pingback: matinale – 52 « Colţu' cu muzică

  6. marian zice:

    Dar care-i treaba ? Esti suparat ? Ai ceva pe suflet ? Se simte tristetea in ceea ce ai scris…parerea de rau .Nu cred ca esti atat de purisan { asa ca mine bunaoara} incat sa ajungi din diferite motive sa-ti plangi de mila chiar dac-o faci prin intermediul unei scrieri .Si daca tot spui ca esti specialist IT zi-mi si mie o chestie. PC-ul mau crapa daca functioneaza mai mult de 1/4 de ora…cateodata mai mult , cateodata mai putin de atata.Am schimbat sursa insa …degeaba , acelasi ” comportament”. Unii mi-au spus ca-i placa video…O fi ? Nu de alta dar sa stiu sigur , sa nu cheltuiesc gologanii { pe care nu-i am } asa aiurea.Si aici ajung la iindemnul tau ” AJUTA-MA , CA-TI CER …SPRIJINUL !

    • romanianstampnews zice:

      Marian, sincer te rog să mă ierţi pentu răspunsul dat cu o asemenea întârziere.
      Am mai întâlnit comportamentul ăsta, dar cauzele au fost diferite: odată a fost de la sursă (dar spui că ai schimbat-o), odată a fost – într-adevăr – de la placa grafică (dar actualizând driverul, şi-a revenit), dar s-a întâmplat odată să fie din cauza unui condensator de pe placa de bază (aici e nasol – trebuie verificată de un meseriaş), iar altă dată să fie din cauza unei memorii defecte (pentru asta există un program care se poate rula de pe un CD boot-abil). Dar se mai poate întâmpla şi din alte cauze: o gâlmă în sistemul de operare, sau chiar un virus.
      Cauzele pot fi multiple, şi este dificil de apreciat la distanţă. Cel mai bun lucru este să cauţi pe cineva care să aibă acces la calculator, să se uite la el.

      • marian zice:

        Multe multmiri . Voi incerca sa pun in aplicare ce mi-ai spus. Aseara am dat cu …unsoare din aia pe procesor…si culmea nu s-a mai intamplat sa se restarteze. Am stat pana pe la 4 dimineata de am urmarit un site cu filme …western si n-a mai crapat. Cat despre virus…este posibil ca la cat ciugulesc eu de pe net…empiric fireste…este posibil cam orice. In orice caz inca o data multe multumiri.

        • romanianstampnews zice:

          Dacă mi-ai spus de chestia cu pasta pe procesor, s-ar mai putea întâmpla un lucru (eu am păţit-o odată): procesorul se poate încălzi prea tare din cauza ventilaţiei defectuoase (verifică dacă îţi merg ventilatoarele, plus cooler-ul de pe procesor) şi atunci senzorul de temperatură (controlat din BIOS) poate opri alimentarea.
          Se poate la o adică şi instala un program de verficare a temperaturii (există multe gratuite pe net), dacă nu indică direct din BIOS. Se poate verifica destul de uşor.

  7. Dana zice:

    Sincer , uneori as vrea sa am caini in fata si nu oameni. Sunt mult mai umani.

Loc de guiţat (grohăielile merg direct la gunoi)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s