De ce scriem pe blog?


Mă „mânca” de mai mult timp tastatura să-mi aştern câteva gânduri legate de acest subiect şi cred că acum s-ar putea să fie potrivit momentul.

Acum doi ani, în vară, am trecut printr-o experienţă nu tocmai plăcută, suferind un accident. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu bine (oarecum). După nefericitul eveniment, am început să privesc viaţa cu alţi ochi. Unul din gândurile care mi-au trecut prin cap după aceea a fost să-mi deschid un blog. Scopul pe care mi-l propusesem era să încerc să împărtăşesc şi altora din cunoştinţele mele în ale filateliei. Era o nişă destul de slab reprezentată în blogosferă şi simţeam că aş fi putu avea un cuvânt de spus.

Nu eram străin de blogosferă. Îmi ajutasem un cunoscut să-şi facă blog, iar de prin 2008 citeam cu regularitate bloguri. Mă interesa cam tot ce putea fi în legătură cu publishingul şi „rosesem” destulă literatură pe această temă, atât din punct de vedere tehnic, cât şi în ceea ce priveşte latura de social media. Era însă un lucru pe care nu-l înţelegeam pe deplin: ce-i determină pe bloggeri să scrie, cum se formează o comunitate online, care ar putea fi beneficiile ei şi, în general, cam cu ce s-ar mânca acest fenomen (da, sunt de părere co blogging-ul este un fenomen). Cum cea mai bună modalitate de a descoperi era să încerc pe propria-mi piele, i-am dat bice.
Mi-am deschis blogul şi am început să scriu. Începutul a constituit o experienţă interesantă. Datorită nişei destul de specializate, nu m-am prea bucurat de prea mulţi vizitatori. Nici de comentatori. Nici acum articolele de specialitate nu au decât o audienţă limitată aproape strict la persoanele interesate de domeniu.

Printre „lecturile” mele au figurat (şi mai figurează încă) destule bloguri cu vechime. Ale celor îndeobşte denumiţi A-listeri. Toţi îi sfătuiau pe bloggerii mai noi cum să procedeze în comunitate (da, sunt absolut convins că este o comunitate). Mi-am mărit treptat numărul de bloguri urmărite şi am început să descopăr şi articole interesante. În acelaşi timp, am început să descopăr şi comportamente diverse. Unele mi se păreau normale, pe altele le cam priveam cu un ochi critic, întrebându-mă ce urmărea persoana respectivă. Pe unii îi aprobam, iar pe alţii îi dezaprobam în gândul meu. M-am mulţumit numai cu un statut autoimpus de observator, fără să îmi împărtăşesc gândurile prin comentarii, chiar fără să abordez acest subiect pe propriul blog. Mi-am zis că trebuie să mai treacă timp pentru a-mi putea forma o opinie în care eu însumi să am încredere că este cât de cât potrivită.

Când umbli prin blogosferă, nu-ţi trebuie prea mult să-ţi dai seama că sunt destul de mulţi autori care se comportă altfel decât în realitate (s-a scris destul pe tema „măştilor”, nu intru în subiect). În definitiv, este alegerea fiecăruia să se dea drept cine vrea, aşa cum este în puterea şi la latitudinea cititorului să creadă ce vrea despre autorul unui blog.

După vreo patru luni am fost curios să aflu cam pe unde m-aş situa eu, cu propriul blog, în acest fenomen denumit blogosferă. Aşa că mi-am înscris blogul în Zelist. Şi am început să urmăresc propria evoluţie, dar şi criteriile pe baza cărora se face „departajarea”. Legat de Zelist, sunt bloggeri care se entuziasmează numai când îi aud numele, dar sunt şi bloggeri care critică platforma. În opinia mea, este un lucru util, dar nu pentru oricine. Ca să creezi o astfel de platformă şi să o şi administrezi nu-i un lucru chiar la încemâna oricui. Mai ales dacă se ţine cont de faptul că cei care lucrează la ea fac o muncă gratuită, benevolă. Dar nu despre asta era vorba de fapt, ci despre altceva.

Goana după o poziţie cât mai bună în top începe să îi modifice bloggerului comportamentul în comunitate. Nu oricui însă. Cei care au un scop precis definit şi urmează o minimă planificare nu cad în această „plasă”, iar acest lucru este vizibil pentru un ochi cât de cât format. Dar sunt şi bloggeri care cad în păcatul transformării propriei munci într-o găoace frumos colorată, dar fără un conţinut din care să poţi alege ceva.

Şi atunci am început să-mi pun, firesc, întrebarea din titlu. Pentru ce scrii, dar mai ales pentru cine? Scrii doar ca să-ţi faci cât mai mulţi „prieteni” ale căror linkuri să conteze în clasament, sau scrii pentru că ai ceva de spus şi doreşti să răspunzi aşteptărilor cititorilor tăi? Ce anume te determină să nu-ţi faci, măcar din când în când, o critică a propriei persoane şi a propriei munci? De aici rezultă automat şi comportamentul în blogosferă. Cum îţi faci prietenii şi pe ce criterii? Când alegi să pui pe cineva în propriul blogroll, după ce criterii o faci? Îţi place de acel autor, ai citit ceva care să-ţi placă la el, ai vreo afinitate pentru o pasiune pe care o are şi el?

Eu am vrut să respect câteva principii. Unul din ele a fost să nu fac schimb de linkuri (de fapt mint, am făcut cu unul singur). Am umblat, am citit (sau am ascultat, privit, după caz) şi mi-a plăcut, mi-am notat şi am repetat vizita. Dacă sentimentul s-a păstrat pentru o perioadă, atunci pur şi simplu mi-am adăugat adresa la lista blogurilor urmărite, fără să-i spun posesorului nimic. Că a văzut el după aceea şi a considerat că ar putea să facă acelaşi lucru, asta e altă mâncare de peşte. Fiecare a avut opţiunea să procedeze după cum a crezut de cuvinţă. Unii nu mă bagă în seamă nici acum, dar nu am o astfel de pretenţie de la ei, chit că i-am citit doar, sau le-am şi comentat articolele. Am avut câteva situaţii în care mi s-a cerut ajutorul cu câte un link. Întotdeauna am ajutat cum am putut pe cei care mi-au cerut acest lucru, fără să am nicio pretenţie de la niciunul. Cu unii am legat o prietenie, cu alţii nu. Nu am nimic de comentat, a fost alegerea mea şi nu-mi pare rău deloc pentru ce am făcut. Consider însă că acest comportament îmi asigură o libertate deplină de mişcare în blogosferă, fără să mă simt dator cuiva pentru ceva.

Am însă şi obligaţii pe care mi le-am asumat singur. Una din ele este să îi respect pe cei (sau pe cele) care mi-au dat sfaturi bune. Şi îi voi ajuta cu orice-mi va sta în putinţă dacă mi-o vor cere.
Mi-am mai asumat o obligaţie: să mă comport în mod integru în blogosferă cu ceilalţi şi să le cer acelaşi lucru. Să nu mint, să nu jignesc şi să nu desconsider pe nimeni. Să învăţ de la cei mai deştepţi ca mine, dar să şi ofer sprijinul celui care are nevoie de el.

În viaţă am cunoscut mulţi oameni şi m-am bucurat în câteva rânduri de colegi şi şefi deosebiţi, nişte adevărate vârfuri în domeniile lor. Unul dintre ei mi-a dat odată o lecţie pe care nu o voi uita niciodată:

„Nu uita niciodată cine eşti şi nu-ţi dezonora munca; gândeşte-te întotdeauna câte parale faci şi ce eşti în stare să dai celorlalţi de lângă tine, nu ce vrei sau ce aştepţi tu de la ei!”

Aş putea continua, dar tare mi-ar plăcea, stimaţi colegi de blogosferă, să o facem împreună.

Anunțuri

Despre romanianstampnews

Scriu despre filatelie
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

30 de răspunsuri la De ce scriem pe blog?

  1. Teo Negură zice:

    Salutare, Peter, mi-a placut foarte mult ce-ai scris. Eu te percep ca pe un om echilibrat, si cred ca experienta ta de viata te-a ajutat si te-a indemnat totodata sa iti asumi aceasta conduita. Nu te cunosc in viata reala, dar am vorbit cu tine in cateva randuri si pot spune, cu bucurie, ca lipsa obligatiilor pe care le-ai putea avea fata de altii iti dezvaluie naturaletea abordarii orisicaror unghiuri, ascutite sau obtuze, cand vine vorba de blogosfera. Si asta e bine, e chiar foarte bine.
    Eu cand scriu ma bucur pentru fiecare comentariu primit, insa cu sinceritate recunosc ca am preferinte, cand vine vorba de comentatori. Daca scriu o poveste de vis, de pilda, astept mai mult parerea lui X, care stiu ca are o inclinatie spre asa ceva, si aprecierea sau liniaritatea comentariului ma ajuta sa stiu daca am facut o treaba buna sau nu 🙂
    Cred ca e bine sa strangi in jurul tau, pe cat posibil, macar un nucleu de oameni pe care tu ii simti ca fiind de calitate, asta inteleg mai ales prin blogroll. Sigur, te mai inseli pe parcurs, dar nu poti gresi mereu, daca, asa cum spuneai, ai o planificare, o constanta, o perseverenta in drumul catre frumos.
    Iar drumul catre frumos trece mereu prin pasiune, nu prn patima. Sa facem totul cu pasiune si stiu ca vor iesi lucruri bune! 🙂

    • Peter zice:

      Îţi mulţumesc, Teo. Lasă că va veni timpul şi ne vom cunoaşte şi în viaţa reală, bineînţeles dacă vei dori. 🙂
      Bineînţeles că ai dreptate, chiar te invit să îţi spui şi tu părerea despre bloging, eşti mai vechi decât mine în blogosferă şi chiar cred că sunt alţii ce ar putea învăţa de la tine.

  2. Existența individului modern în lumea virtuală pare a deveni o dimensiune ce nu ar mai trebui neglijată: este vorba despre timp personal tot mai consistent alocat unui univers la modul neîntrupat, doar gând și sentiment transpuse în cuvinte, imagini, sunete. Deocamdată lumea asta e în așezare, conviețuirea este încă destul de arbitrară. Eu unul nu știu cum vor evolua lucrurile, dar că vor evolua. Ar fi bine să ne punem tot mai serios problema locului și rostului nostru în această lume (chiar dacă nu am soluționat-o încă nici pe cea a existenței noastre în lumea concretă). Mi-ar place să citesc opinii precum cea de mai sus, prin care încercăm să ne explicăm din intenții și din așteptări.

    • Peter zice:

      Părerea ta, Mihail, mi se pare de bun simţ. Cred că am putea să abordăm mai des astfel de subiecte, am încercat să fac eu primul pas, nu ştiu dacă este el cel mai bun, dar discuţie poate continua.

  3. Călin zice:

    foarte pertinentă şi cu foarte mult bun-simţ făcută analiza ta (oare de ce nu mă mir?) . mă bucur tare mult că te avem printre noi!

  4. Luna patrata zice:

    Legat de scris, eu clar fac asta din placere, dintr-un soi de pasiune chiar, e felul meu de-a ma ” spune” cel mai bine cred. In rest, foarte bun articolul, mi-a placut mult de tot si cred ca e fix ce trebuia aici, acum. 🙂

  5. Mirela zice:

    Apreciez in mod deosebit postarea ta, Max Peter! Ai dreptate, suntem o comunitate, dar e bine sa ne vizitam/citim/comentam/etc cei care avem un comportament asemanator, un limbaj decent si ne respectam reciproc. Nu vad de ce ar fi important sa relationam cu bloggerii care nu ne sunt aproape. Cat despre pacatul topurilor si pingurilor, sper ca ne vom lasa treptat si definitiv, devine stresant. Iar continutul…aici sper ca sunteti de acord cu mine ca nu prea avem, cel putin in acest grup, articole lipsite de continut, ci dimpotriva! Sunt unii care au cate 10 pe zi, absolut la fel, scrieri goale sau preluate si e treaba lor, raspundeam doar intrebarii din articol. Articol excelent, dupa cum spuneau si prietenii nostri mai sus. Felicitari! 🙂

  6. Peter zice:

    Îţi mulţumesc, Mirela.
    Uite că ai abordat un subiect pe care eu nu l-am atins în articol, dar am putea toţi din grup să ne spunem opinia legată de felul conţinutului care ne-ar plăcea să-l citim pe bloguri.

  7. Pingback: colţul cu rock clasic – 8 « Colţu' cu muzică

  8. tu1074 zice:

    Excelent !
    Sunt de acord cu toate aspectele pe care le-ai atins în articol.!
    Personal,cunoscându-mi „calitățile” scriitoricești,mă străduiesc să mă exprim în cuvinte mai rar, numai când „nu mai pot să mă abțin”.Mi-e mai ușor cu mult prin intermediul fotografiilor.
    Buna creștere,resperctul reciproc,comportamentul civilizat și decent îmi sunt scumpe.
    Îmi place sfatul pe care l-ai primit și cred că n-ai uitat niciodată !
    Oare câte parale merită munca ta 😆 ?
    Să zic 81…:lol:

    • Peter zice:

      Mulţumesc frumos.
      Eu am simţit asta mai demult şi este unul din motivele pentru care cred că am fost pe lungimi de undă foarte apropiate (în afara filateliei… :D).
      Sfatul? Mai degrabă m-aş gândi la un „Inverted Jenny” sau la un Mauritius „Post Office”… :))

  9. Pingback: Povestea parfumată la început de an « Mirela Pete. Blog

  10. stefanremus zice:

    e vremea să citim omul!
    cu plecăciune, ştefan

  11. Dacă eu scriam acest articol, fiind vorba despre mine – evident – aş fi putut să încep exact ca tine: „Acum TREI (doi ani), NOIEMBRIE (în vară), am trecut printr-o experienţă nu tocmai plăcută, suferind un accident GRAV. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu bine (oarecum). După nefericitul eveniment, am început să privesc viaţa cu alţi ochi. Unul din gândurile care mi-au trecut prin cap după aceea a fost să-mi deschid un blog. Scopul pe care mi-l propusesem era să încerc … ” (De aici continui doar prin cuvintele mele) să aduc scrierile mele în locurile luminate de inocenţa chipurilor de copii. Ca atitudine, nu mi-am propus nimic special în afara faptului de a fi eu cea adevărată, de a nu mă dezice niciodată şi de a nu accepta nici un fel de compromis (recent, nu am dat aprobare acelor megafelicitări care au circulat pe net şi care mi s-au părut a avea cu totul alt scop, străin de mesajul de suflet , şi aici acuz doar iniţiatorul(oarea) şi nu pe cel care cu bună credinţă l-a preluat). Am întâlnit bloguri care au dezvăluit gânduri, idei, pasiuni cu care m-am identificat, oameni pe care mi-aş dori să îi am prieteni şi în real nu numai în virtual. Nu am comentat niciodată superficial doar pentru a face act de prezenţă, mai ales că dezavuiez acel răspândit mod de a lăsa cuvinte fără nici o legătură cu postarea în sine sau – şi mai grav – inspirate din comentariul altuia, fără să fie citit conţinutul. Este adevărat că în felul acesta numărul comentariilor este mult mai mic, fiindcă nu este atât de mult timp la dispoziţie, dar altfel nu văd rostul comentariului! Citesc aproape fiecare postare a celor pe care îi vizitez şi astfel cunosc şi înţeleg mult mai bine proprietarul blogului. Nu înţeleg ura, răutatea în blogosferă!
    Rămân fidelă scopului iniţial , acela de a face să ajungă în cât mai multe case scrierile mele pentru copii, într-atât încât am refuzat două edituri care mi-au condiţionat publicarea prin acordarea exclusivităţii ce viza şi blogul …
    Consider postarea ta de azi ca ecou şi al propriilor mele viziuni despre blogosferă şi a continua acest comentariu, ar însemna să reiau tot ce ai scris mai sus, deci mă opresc aici, nu înainte de a-mi exprima admiraţia pentru tot ceea ce scrii pe blogul personal şi generozitatea cu care ne dezvălui din fascinanta lume a filateliei.
    Mă alătur cu bucurie acestui grup (blog) şi sper că veţi medita asupra schimbării denumirii, chiar dacă acum are o motivaţie.

    • romanianstampnews zice:

      Îţi mulţumesc foarte mult Aurora. Să ştii că arpecierea este reciprocă, mie îmi plac tare mult articolele cu micile „nestemate” dedicate celor mici şi am văzut că le scrii cu pasiune.

  12. Sunt de acord cu tot ce-ai scris pentru că și eu am trecut prin faze asemănătoare.
    Mi-am pus și eu întrebări, mi-am descoperit dorința de trafic, m-am enervat văzând că sunt mai citite articolele pe care le scrisem în joacă dar, m-am gândit că e mai bine să nu cad în păcatul televiziunilor. Până la urmă, eu n-o fac pentru bani ci pentru că vreau să-mi exprim o părere într-o privință sau alta.
    Cât despre blogul cu timbre, e foarte util și interesant, foarte necesar chiar, dar dacă nu mă pricep ce rost ar avea să-mi spun punctul de vedere ?
    Mult succes ! Sunt alături de tine.

  13. romanianstampnews zice:

    Îţi mulţumesc foarte mult. Nu scriu nici pentru bani, nici pentru trafic. Aşa cred că îmi asigur o „libertate” mult mai mare.

  14. Pingback: Au trecut dom’le « Clipe de Cluj

  15. Lolita zice:

    Am descoperit întâmplator pe blogul Mirelei un link ce m-a adus aici. Am citit ce s-a scris si am descoperit si postarea ta care mi s-a părut foarte interesanta. De multe ori mi-am pus aceeași întrebare, având in vedere ca interacțiunea în virtual iti mănâncă mult timp din real, dar de fiecare data am avut doar acest răspuns: scopul iniţial a fost de a căuta oamenii adevăraţi, de a mă regăsi şi de a scrie pur şi simplu pe anumite teme, pentru că îmi place să scriu. Scopul e impropriu spus, mai degrabă impulsul. Am fost destul de reticentă înainte de a lua hotărârea si o prietena de-a mea m-a initiat, in ce privesc pașii de creare, pentru ca dorinta de a scrie puteam sa mi-o satisfac mult mai simplu si in stilul tradițional, 🙂 cu un creion in mana si cu o foaie de hartie in fata, dar oamenii adevarati imi era tot mai greu sa-i gasesc in jur… Blogul este un fel de refugiu si un loc in care ma simt bine, ma relaxez, uit de problemele gri si inerente din viata de zi cu zi.
    Apreciez sincer postarile tale pentru ca abordeaza filatelia si pasiunea pentru ea, subiecte despre care nu stiam multe, dar care au inceput sa-mi placa. :))) Am aflat multe lucruri interesante de pe blogul tau si iti doresc mult succes in continuare!
    Iti doresc toate cele bune! 🙂

  16. C.L.M. zice:

    Interesant, interesant!

  17. Zamfir POP zice:

    Blogosfera este formată din aceeași oameni pe care îi întâlnești pe trotuar. În baza dreptului LOR la libertate, tu trebuie să-i ocolești și să nu/i auzi când se-mpulăie la mobil. O femeie de serviciu numea această specie „animale botezate”!

  18. lili3d zice:

    Deşi am cam devenit dependentă de această lume virtuală, consider că are o oarecare doză de lipsă de finalitate. Însă e o lume de informare, de exprimare a sentimentelor şi a cunoştinţelor într-un mod plăcut şi de receptare a lor, asemenea. Şi totuşi, persoanele care gândesc în mod asemănător intră într-o convergenţă a cuvintelor, care creează legături frumoase. Selecţia vine de la sine. Pentru cei din ,,vârful muntelui” e o lume grozavă, care suplineşte apropierea spaţială şi chiar pe cea temporală.
    Vă salut, prieteni!

  19. Ulise zice:

    Cică „grohăielile merg direct la gunoi”. Unde? Pe blogul … porcilor abjecţi! Frumos vă stă!

Loc de guiţat (grohăielile merg direct la gunoi)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s